De ce dungi? Si de ce colorate?

 

Una din vorbele mamei mele suna cam asa: viata e in dungi bleumarin si negre! Cand eram mica voiam sa-i strig cu toata fiinta mea ca nu e asa. Dar ce stiam eu? Doar un copil, cum sa-mi contrazic mama? Azi stiu mai multe. Si mi-am luat culori! :-)

Posted in Mininica | Tagged | Leave a comment

Lussekatter – Chifle luminoase!

Se fac o dată pe an. În ziua de 13 Decembrie, când suedezii o sărbătoresc pe Sfânta Lucia. Secetul lor e șofranul, care le dă o culoare galbenă minunată și o aromă îmbietoare.

Lussekatter

 

Dacă vreți să vă miroase casa a proaspăt copt și a șofran, aveti nevoie de următoarele ingrediente:

  • 50 g drojdie-un cub de drojdie proaspătă
  • 1 gram de șofran
  • 150 g unt
  • 500 ml lapte
  • 250 g smântână
  • 1 ou
  • 1 linguriță sare
  • 1 kg făină
  • între 150-300 g de zahăr (după cum vă place)
  • stafide

Se dizolvă drojdia cu puțin zahăr. Într-un mojar se zdrobește șofranul împreună cu o parte din zahăr. Această operație e necesară pentru a intensifica aroma și culoarea șofranului. Se topește untul și se adaugă laptele călduț. În acest amestec se pune amestecul de zahăr cu șofran, precum și restul zahărului, oul, smântâna, sarea și drojdia. Acest amestec se pune peste făină într-un vas încăpător și se frământă până când aluatul devine elastic și nelipicios. Adică destul de mult. Se pot adăuga și stafide în aluat dacă se dorește. Eu așa voi face anul viitor, Dl. Soț a zis că le lipsește ceva. Se lasă apoi aluatul să crească sub un șervet curat până când își dublează volumul.

Aluatul e minunat de galben și e o adevărată plăcere să lucrezi cu el.

 

 

Se iau bucăți mici de aluat, se rulează și se modelează în S. Ar trebui să iasă cam 40 de bucăți. Se apasă câte o stafidă în centrul fiecărei încolăcituri.

Se lasă din nou la crescut aproximativ jumătate de oră. Înainte de a fi introduse în cuptorul preîncălzit la 225°C se ung cu ou bătut.

Inainte de cuptor
După ce le scoateți din cuptor lăsați-le un pic să se răcorească sub un ștergar curat, nu sunt prea grozave fierbinți, lasă impresia că aluatul e crud încă.

Lussekatter

Sunt foarte bune în ziua în care au fost făcute, însă apoi se învechesc. Dacă nu reușiți să le mâncați pe toate, împărțiți ce rămâne în pungi și lăsați-le să se odihnească în congelator. Când aveți poftă de ceva bun le puneți un pic în cuptorul preîncălzit sau în cuptorul cu microunde și puteți savura în tihnă un desert bun și aromat.

Posted in Miam Miam! | Tagged , , , | Leave a comment

“Du lait” – “Du ler”

Îl știți pe franțuzesul “du”? Du beurre, du lait, du confiture….. În suedeză, du se pronunţă la fel şi înseamnă “tu”. :-)

  • du ler – tu zâmbeşti
  • du leker – te joci
  • du vet – tu ştii
  • du sover – tu dormi
  • du springer – tu alergi

Dar pe “il faut!” – trebuie, vi-l amintiţi? În suedeză,se pronunţă tot fo şi se referă la a primi, a obţine.

Jag får en ny cykel. – Eu primesc o bicicletă nouă.

Asemănările cu alte limbi sunt deseori utile, alteori de-a dreptul mă încurcă atunci când încerc să vorbesc suedeza. De multe ori completez frazele cu fragmente de cuvinte româneşti – zic “poi” când vreau să zic apoi (care e sen) nu mă întrebaţi de ce! :-). Sau mă trezesc vorbind în franceză  - il y a, par exemple. Am momente când nu-mi pot aminti cum se pronunţă un cuvânt în nici o limbă, nici măcar în cea maternă!

M-am tot gândit la “fiţoşii” ăia care pleacă o lună, două în alte ţări si când se întorc au greutăţi în a vorbi româneşte. Mereu ziceam că sunt lăudăroşi şi că e imposibil să uiţi limba maternă în câteva luni. Acum, însă, îi înţeleg. Nu e vorba de a uita, nu cred că poate fi uitată. Dar, atunci când în fiecare zi asculţi cu concentrare maximă ce spun cei din jurul tău, poate poate înţelegi vreun cuvânt, când, în fiecare zi, citeşti şi studiezi o limbă străină, eşti atât de focusat pe limba respectivă încât peste tot vezi şi auzi cuvinte din acea limbă. În aprilie am fost în Belgia, partea în care se vorbeşte olandeza. Mi-era greu uneori să vorbesc în engleză, puţinele cuvinte pe care le ştiam (da şi nu :-)) le foloseam mereu, aveam impresia că numele magazinelor erau în suedeză (fapt accentuat şi de similarităţile de limbă, farmacie, de exemplu, este aproape identic în suedeză şi olandeză – apoteket).

De când nu am mai scris aici (scrisorele, cum zicea cineva drag) am început să merg la şcoala de limbă suedeză. Se numeşte SFI – Svenska For Invandrare – şi înseamnă Suedeza pentru Străini, nu invadatori :-). Am primit felicitări atât de la profesori cât şi de la colegi pentru cât de bine vorbesc suedeza după şase luni de locuit în Suedia. În prima zi am primit trei teste, am avut peste 95 de puncte din 100 la fiecare, la unul chiar punctaj maxim (trebuia să mă laud un pic! :-)). Când le-am zis că am învăţat acasă s-au uitat la mine ca la un extraterestru. Eu credeam că aşa fac toţi. Una dintre educatoarele Clarei mi-a zis că nici nu are rost să merg la şcoală, că fac treabă bună şi singură :-).

Şi Clara face progrese! Spune:

  • apa – când vrea să bea apă, când aude apa curgând sau când e vreun lichid vărsat pe jos (ceea ce se întâmplă mai des decât aţi crede)
  • vrum vrum – la maşină, bicicletă, motocicletă, tractor etc.
  • caca, şi noi completăm mereu cacu!
  • lo! – când are telefonul la ureche
  • tack! – în suedeză înseamnă mulţumesc, întâmplător sau nu, îl spune atunci când primeşte ceva

Posted in Mininica, Sunt imigrant si ma mai fac | Tagged , , , , , , , , , , | 7 Comments

Midsommar

Midsommar e o sărbătoare foarte îndrăgită de suedezi și corespunde solstițiului de vară. Se primește inclusiv zi liberă de la lucru și se sărbătorește împreună cu prietenii și familia. Dacă aveți răbdare, aici e un filmuleț care ilustrează o astfel de sărbătoare tipic suedeză: http://www.youtube.com/watch?v=aThk1gLMgiE&feature=related. Eu îl văzusem și eram curioasă dacă seamănă vreun pic cu realitatea nordsuedeză, am avut de multe ori surpriza ca suedezii nordici să nu corespundă descrierilor suedezilor din centrul sau sudul Suediei. De exemplu, suedezul tipic se va uita pe vizor înainte să iasă din casă pentru a evita să se întâlnească cu un vecin, aici, pur și simplu îți bat la ușă și apoi intră în casă.

Întâmplător, am fost invitați de către proprietarii casei în care locuim, la ei pentru a sărbători midsommar (mijlocul verii). Mai are vreo importanță că nu au înflorit toți copacii și că ieri am avut 13 grade afară? Nu, în calendar e mijlocul verii :-)! Ne-au spus că fiecare aduce câte ceva de mâncare și m-au rugat să aduc și o prăjitură. Ne-au invitat pe la 6. Încă ceva care nu corespunde cu suedezul tipic, extrem de punctual. Deși, când am ajuns, aproape toată lumea era acolo :-).

 

S-a făcut grătar și fiecare a așezat pe masă ce a pregătit. Am mâncat afară într-o luptă continuă cu nenumărații și enormii țânțari suedezi. Spre bucuria Clarei a fost prezent și un câine. Și, spre amuzamentul nostru, Clari a hrănit în diverse rânduri câinele respectiv, care, lua foarte gentil mâncarea din mânuțele ei darnice. Am avut emoții la început, dar în afară de un episod în care efectiv s-a suit pe ea, relația lor a fost deosebit de plăcută!  Ba chiar, luând exemplu de la tati, Clari a luat o doză de bere, a dus-o la gură, apoi i-a dat și câinelui. Menționez că nu era deschisă doza respectivă.

Buuunnn! Și am mâncat și am mâncat, fiecare și-a umplut farfuria cu ce a vrut, de câte ori a vrut. Apoi, ce credeți, a urmat desertul, niște băutură și ceva bârfe? Ei bine nu! A urmat un joc. Un joc care îi implica atât pe copii cât și pe adulți, joc asemănător cu baseball-ul, joc care presupunea să fugi destul de mult și oareșcare îndemânări. Am fost tare bucuroasă să constat încă o dată ce importantă este activitatea fizică aici. Îi văd în fiecare zi alergând, sau plimbându-se cu bicicleta, sau pur și simplu mergând într-un ritm atât de alert încât cu greu pot ține pasul cu ei. E un lucru pe care îl apreciez foarte mult, și de care mă bucur și vizual, după atât efort fizic, suedezii arată chiar foarte bine!

La un moment dat, Clara a dat semne evidente de oboseală și a trebuit să mă retrag. A fost o seară deosebit de plăcută, fără bețiile alea celebre de care povestesc toți și chiar fructuoasă: Clara a primit un tobogan!

Eu am plecat în jurul orei nouă, iar Dl. Soț s-a întors în jurul orei două. Au jucat mult și s-au tot fugărit fără a avea nevoie de nocturnă, v-am zis că soarele apune la ora 24 și răsare la ora 0, nu?

Am înțeles că mai târziu au intrat în casă, unde s-au bucurat de ceva deserturi delicioase. Mi-a părut rău că n-am fost și eu acolo! :-) Iar apoi, au dat gata sticla de Alexandrion de 1 l pe care am dus-o la petrecere. Până la urmă zvonurile se adeveresc! :-) Una peste alta și el zice că s-a simțit tare bine, deși la un moment dat a avut impresia că în jurul lui se vorbește deja altă limbă străină:-).

Posted in Sunt imigrant si ma mai fac | Tagged , , , , , , , , , , , , , | 2 Comments

Plăcinte cu brânză dulce – Poale-n brâu

Acesta NU este un blog culinar. Internetul e plin de bloguri culinare minunate, detaliate, cu poze, cu tehnici, cu filmulețe. Nu e nevoie de încă unul! Intenționez doar să postez rețete cu specific suedez pentru diversificare culturală sau rețete care au legătura cu evenimente frumoase din viața noastră. DAR… Da, este și un dar azi! Am făcut plăcinte, mi-era atât de dor de ele! Și au ieșit atât de bune, încât am vrut să vă împărtășesc și vouă măcar câteva poze, tare aș fi vrut să vă invit să le savurați cu mine. Niciodată, dar niciodată nu am mâncat plăcinte atât de bune!

Rețeta este de la mama, nu știu de unde o are, ea îi spune aluat care crește la frigider și este după cum urmează:

  • 4 ouă
  • 100 g drojdie (adică două cuburi)
  • 4 linguri untură
  • 1/2 l lapte
  • sare
  • 150 g zahăr
  • 1 kg (aproximativ) de făină

Eu am înjumătățit rețeta, și am pus unt în loc de untură. Am fărâmițat drojdia în făină. Apoi am adăugat zahărul și am omogenizat bine. Am tăiat untul (nici rece, nici moale, cam la temperatura camerei) bucăți peste amestec, am pus ouăle, am turnat laptele și am început să frământ. Am frământat mult, inițial în vas, apoi pe blatul de inox. Este un aluat despre care mami zice că nu poate da greș. Totuși, mami are multă experință și simte aluatul la mână. Am făcut tot posibilul să nu adaug făină. Am tot frământat și frământat până când aluatul a devenit foarte elastic. Aici e un filmuleț care pentru mine a fost foarte educativ despre cum se frământă un aluat cu un procent mai mare de hidratare, adică unul căruia am vrea să-i mai adăugăm făină, ca să se dezlipească o dată de pe mâini! Am înfăinat ușor ușor blatul de lucru și doar îmi atingeam mâinile de făină când se lipea prea tare pentru a nu adăuga prea multă făină în aluat. Când în sfârșit aluatul nu se mai lipește, este o plăcere să lucrezi cu el, foarte elastic și moale. L-am pus într-un vas curat, uns ușor cu ulei, și l-am acoperit cu folie alimentară. S-a odihnit în frigider peste noapte. Mami zice că sunt suficiente 3 ore.

L-am scos ușor cu rașcheta din vas, nu e indicat să se tragă de aluat pentru a-l scoate. L-am frământat ușor, doar cât să scot aerul din el, și l-am tăiat în bucăți de aproximativ 50 de grame. Am avut exact 20 de bucăți.

Am întins fiecare bucățică și am pus peste ea un amestec din:

  • 500 g cottage cheese (eu nu am brânzică de vaci)
  • 2 ouă
  • zahăr
  • vanilie
  • 1 lingură de griș (dacă puneți brânzică de vaci nu mai e necesar să adăugați griș)

Apoi am închis capetele peste brânză, le-am strâns frumos deasupra formând poalele în brâu. Nu am multă experiență la asta, unele plăcinte erau ușor descoperite, dar asta nu a fost decât o problemă estetică.

Le-am lăsat încă jumătate de oră la crescut, le-am uns cu ou bătut și la cuptor cu ele! Le-am scos când erau rumenite frumos.

Sunt fantastice, vă spun cu sinceritate că nu am mâncat nicicând plăcinte atât de bune, și mama e artistă în bucătărie (cei care au mâncat din mâna ei știu despre ce vorbesc). Sunt moi, pufoase, ușoare, delicioase!

Perfecte alături de o cană cu lapte, sau ceai!

Pentru cei care vor să știe mai multe despre aluaturi (știu că cel puțin o cititoare este :-)) recomand cu mare drag două blog-uri: http://codrudepaine.ro/ și http://vegetarian-gustos-si-sanatos.blogspot.se/ .

Posted in Miam Miam! | Tagged , , , , , , , , | 12 Comments

Despre contracepție

Scriu aici despre experiențele noastre de zi cu zi, însă poate ați observat că pun mare accent pe diferențele între culturi și nații. Pentru că mă fascinează, pentru că am crescut cu ideea că se poate într-un singur fel, al meu, și am avut o foarte plăcută surpriză să descopăr că se poate în multe feluri și nici unul nu e greșit.

Astăzi nu vă povestesc eu nimic ci las pe altcineva să o facă. Urmăresc blogul Otiliei cu mare drag și am învățat multe lucruri interesante despre părințit de acolo. Vreau însă să vă împărtășesc aticolul acesta: o-alta-metoda-de-contraceptie.html, este despre diferențe culturale și despre contracepție, și mi s-a părut deosebit de interesant. În alte părți se poate altfel, și nu e nimic rău în asta!

Lectură plăcută!

Posted in Mininica | Leave a comment

Clara merge la grădi – Clara går på dagis

Am rămas datoare cu povestea asta, și anume cum s-a adaptat Clara Ștrengara la grădi. V-am povestit emoțiile mele, acum a venit momentul să vă spun și cum a fost.

Ei bine, in prima zi, am mers împreună. Am stat amândouă de la ora 8.30 până la 13.30. Când am ajuns, toți copiii erau afară, la joacă. Am făcut și noi forme din nisip, ne-am dat în leagăn, pe tobogan, ne-am legănat pe căluț și pe ren, am condus mașina albastră din curtea grădiniței, și ne-am uitat la copiii mai mari cum se plimbă cu bicicleta.

În jurul orei 10 se intră înăuntru. După ce sunt dezbrăcați de hainele de exterior copiii se așează pe un covor rotund în cerc și se fac diverse activități. În prima zi au cântat cântecele folosind niște instrumente muzicale create acolo – bănuiesc că erau cutii de medicamente, umplute cu orez, sau ceva asemănător, îmbrăcate în ghips, desenate și semnate cu numele copilului căreia îi aparținea. Clara s-a tot jucat cu o maracuja făcând schimb cu alți doi copii. A doua zi una dintre educatoare a cântat la chitară și au fost reunite grupele de copii – și cei până la trei ani și cei între trei și șase ani. La final, copiii se retrăgeau în funcție de litera cu care începea numele lor, astfel: educatoarea spunea literele pe sărite și copiii mai mari plecau pe rând, fără să se îmbulzească, în sala alăturată. Mi s-a părut un mod jucăuș de a învăța alfabetul. A treia zi – au avut un joc tare drăguț – cu o undiță – un băț de lemn legat cu o ață, de capătul căreia era un magnet – pescuiau pești de carton dintr-o cutie de înghețată pictată ca un acvariu. Peștii aveau fiecare o agrafă de scris ca să se lipească de magnet și pe spate era trecut titlul unui cântecel. Fiecare copil pescuia un peștișor – nu e lucru ușor pentru un copil în jur de doi ani, cere deprinderi motorii de finețe! – și apoi cântau toți cântecelul de pe spatele peștelui pescuit. Un lucru care m-a surprins în timpul acestor jocuri, copiii le spun educatoarelor pe numele mic, nici vorbă de Doamna! sau alte povești. :-)

În acest timp, celelalte educatoare pregăteau masa. Masa se ia în trei încăperi diferite, astfel le e mai ușor să supravegheze copiii și să ajungă la ei. Adulții se așează lângă copiii mai mici pentru a îi ajuta. Cei mari mănâncă frumos, cu tacâmuri și fără bavețică. Eu am stat lângă Clara și a fost ca și cum am fi fost la restaurant :-), ne-am servit și am mâncat. Din când în când o mai ajutam, pentru că eu Clarei i-am dat de obicei hrana mai uscată tăiată în bucăți ca ea să le apuce și să mănânce singurică, iar ei au servit ciorbă, era cam greu pentru ea să mănânce. Dar a mâncat binișor, de obicei copiii mănâncă bine după două ore de joacă în aer liber. Apoi copiii sunt șterși pe mâini, au niște șervețele de hârtie foarte interesante, le înmoaie în apă și sunt exact ca șervețelele umede. Se pun farfuriile pe un cărucior și se aruncă mâncarea care a rămas în farfurii. Bineînțeles că Ștrengara mea era tare curioasă de găleata în care se arunca mâncarea.

Apoi îi vedeam pe copii că-și iau cărticele și se așează pe canapea. Ba chiar mi-au cerut să le citesc. M-am simțit ca atunci când nepoțica mea din Cehia m-a rugat să-i citesc o poveste, eu neștiind deloc cehă. Dar de data asta m-am descurcat mai bine, chiar m-a lăudat o educatoare pentru cum citesc. Îmi imaginez că intonația nu era tocmai corectă pentru că nu am înțeles chiar tot ce citeam, dar tot a fost bine. După ce adulții strâng masa se trece în dormitor. Toți copiii în același timp. V-am povestit că au salteluțe și pernuțe și păturici fiecare. Pregătiseră una și pentru Clara pe care ne-am așezat amândouă. Deși frântă, Clara a avut nevoie de mult timp pentru a adormi. Cum era și de așteptat dealtfel. În prima zi a adormit ultima, în a doua zi a adormit în timp ce o fetiță cânta alături de ea. La sân în ambele zile. Am fost bucuroasă că nu era Clara cea care făcea cea mai multă gălăgie :-). Educatoarele se așază fiecare între copii, având în grijă cam 3 copii fiecare, și se ocupă pe rând de fiecare în parte până adorm toți. La început le citesc povești apoi stau lângă ei până adorm. Unii adorm mai ușor, alții mai greu, unora le este suficient să țină degețelul în gură, sau o păpușică în brațe. Alții simt nevoia să povestească, să cânte, să țipe, ș.a.m.d. Clara era tare curioasă de cei care dormeau, tot voia să-i trezească.

A treia zi am lăsat-o pe Clara singurică și eu am mers într-un birou al educatoarelor. A plâns destul de mult la început, simți așa că ți se rupe sufletul, și-ți vine să fugi să iei copilul în brațe și să-i ceri iertare. M-au chemat la ora mesei și restul zilei l-am petrecut împreună.

A patra zi am mers din nou în biroul educatoarelor. Despărțirea a fost parcă mai ușoară. Și am stat și am stat cu urechile ciulite, doar doar mă cheamă. Am tot studiat dicționarul și cărțile de suedeză, așteptând să fiu întreruptă în orice moment. Au intrat înăuntru, nu am auzit-o plângând. Apoi probabil au mâncat. Urma somnul, nici acum nu mă cheamă? Ei bine, nu m-au chemat. Au venit să-mi zică că au adormit-o în căruț. Le-am felicitat și m-am gândit că probabil nu le-a fost ușor nici lor cu un copil obișnuit doar cu mama și tata. Când s-a trezit am mers să o salut ne-am mai jucat un pic și am plecat acasă.

A urmat week-end-ul. Și o nouă săptămână. Am mers la grădi, mi-am luat la revedere! și am plecat încercând să nu mă uit înapoi. Chiar dacă mă uit, de obicei, Clara este deja direcționată în altă parte către ceva interesant, ca să uite că eu tocmai am părăsit-o.

M-am suit pe bicicletă și am început să pedalez către casă. Repede, repede la fel ca și gândurile disperate ce-mi treceau prin minte. Și o să fiu eu singură atâtea ore? Ce să fac atât timp doar eu cu mine? Eram atât de agitată, încât în momentul în care am conștientizat ce simt mi-am spus că am nevoie de o pauză să mă liniștesc, era un haos în mintea mea și un vacarm în suflet de nedescris.  Am ajuns acasă, mi-am făcut un ceai (un ceai englezesc, bun, primit de la o foarte bună prietenă) și m-am forțat să mă liniștesc. Am făcut o listă cu lucrurile care trebuiau făcute prin casă și pe care nu le puteam face când era Clara acolo. Apoi am spălat cana și m-am pus pe treabă. Când a ajuns Dl. Soț acasă mi-a zis că mai bine făceam o saună, că nici aia nu pot să fac când e copilul acasă. Știu că e ciudat și poate de neînțeles, dar a fost mai mult de un an de zile în care nu am fost despărțită de copil decât când am fost la dentist, știam mereu ce-a mâncat, câte scaune a avut, ce consistență au avut, cât a dormit, dacă e bolnăvioară etc. Acum erau atâtea momente din viața ei în care aș fi lipsit, la care nu aș fi fost martor. Dar totul intră într-un firesc al evoluției, iar eu, între timp, am învățat că un pic de separare e benefică. Acum, abia aștept să văd cu ce învățăminte vine de la grădi.

Au trecut deja trei săptămâni de când Clari merge la grădi. Eu m-am obișnuit cu absența ei dimineața, iar ea s-a obișnuit cu faptul că merge la grădi, deși plânge de fiecare dată când eu sau tatăl ei plecăm lăsând-o împreună cu copiii și educatoarele. Totuși, în nici o dimineață nu a arătat că nu ar vrea să meargă, dimpotrivă, e singurul moment al zilei când nu mă plimb după ea să o schimb, și abia așteaptă să o îmbrac.

Posted in Mininica, Sunt imigrant si ma mai fac | Tagged , , , , , , , , , | 7 Comments

Învățăm suedeza

Știu că n-am mai scris de tare mult timp. Vă mulțumesc pentru faptul că intrați aici să vedeți ce mai povestesc și ce mai facem. S-au întâmplat multe în ultima vreme, iar cea mai mare schimbare este mersul la grădiniță al Clarei, schimbare care afectează ritmul întregii familii. Voi detalia despre asta când am mai mult timp la dispoziție, astăzi vreau să vă prezint câteva  cuvinte în suedeză.

Aceste cuvinte ne trezesc uneori amuzamentul, alteori ne încurcă în timp ce vorbim, dar totuși  prin asemănarea lor cu unele cuvinte din limba română sunt mai ușor de reținut. Iată-le:

  • vi – noi
  • ni – voi – mă încurc aproape de fiecare dată, și de fiecare dată am nevoie să îmi iau o pauză de gândire pentru a alege pronumele corect
  • kalt – frig, sub nici o formă nu e cald :-)
  • kaka – prăjitură, când schimbăm Clarei scutecelul spunem cacu – nu vrem să aibă confuzii mai târziu legat de acest cuvânt :-)
  • Pippi – este un personaj literar, desene animate și chiar serial pentru copii, poate voi îl cunoașteți. Clara a primit o păpușă care se numește Pippi, mi-a fost greu să-mi ascund surpriza când am auzit numele.
  • sex – șase, un numeral ușor de reținut
  • tack - mulțumesc!, ce-i drept după ce zici “mulțumesc” e un moment de tăcere
  • gratis – gratis, da semnificația e aceeași, totuși, grattis înseamnă felicitări!
  • gravid – gravidă, însărcinată, e tare dubios când pronunț cuvântul la genul masculin
  • vår – se citește “vor” și înseamnă primăvara, vara e sommaren, foarte asemănător cu termenul “summer” din engleză

Închei aici nu înainte de a o prezenta pe Pippi! :-)

Sursa pozei: http://www.hjelms.com/products/dolls/pippi-longstocking-mr-nilsson
Posted in Sunt imigrant si ma mai fac | Tagged , , , , , , | 4 Comments

Lumină – zi şi noapte/ Ljus – dag och natten

Oficial, soarele apune după ora 23 şi răsare în jurul orei 1. Dar, pentru că mai e lumină şi după ce a apus şi înainte să răsară, avem lumină într-una. Dincolo de bucuria economisirii curentului, e dificilă adaptarea organismului la atât de multă lumină. Şi încă nu am ajuns la apogeu!, în lunile care urmează soarele va fi pe cer în permanență.

După aproape treizeci de ani de zile şi nopţi e tare ciudat să fie dintr-o dată numai zi. Dacă nu sunt atentă la semnalele de oboseală pe care le primesc de la unitatea centrală sunt în stare să tot trebăluiesc, citesc, scriu, studiez. Fac şi aia, fac şi aia că uite! încă nu s-a întunecat,  şi când mă uit la ceas rămân surprinsă ce târziu este și găsesc explicația durerii de cap.

Când ajung în pat sunt atât de obosită încât mi-e greu să adorm. Iar când mă trezesc peste noapte văd lumină. Şi mă întreb dacă s-a făcut deja dimineaţă. Am pus în geam un fel de jaluzele negre, sunt eficiente, dar tot trece lumina pe la margini.

Suedezii spun că lor le place lumina și căldura. Pentru că după o iarnă lungă şi luminată doar de reflexiile zăpezii şi de lumina focului şemineelor, sau a lumânărilor, lumina soarelui e ca o binecuvântare. Totuşi nu e fără efecte adverse. În aproximativ trei – patru luni se face trecerea de la întuneric total la lumină deplină. Rapiditatea acestui proces lasă organismul dezarmat. E prea mult şi prea repede. Este și unul dintre motivele depresiilor pentru care sunt renumiți nordicii.

Ce e frumos totuși, e felul în care explodează natura. Având multă apă, de la munții de zăpadă care se topesc, și multă lumină, de la soarele care nu mai apune, vezi cum cresc plantele, cum înmuguresc copacii, cum se face totul verde și asta pe fast-forward!

Am scris cele de mai sus în urmă cu două săptămâni. Între timp, Clara Ștrengara a început grădinița (ceea ce înseamnă trezire mai devreme dimineața și mai multă treabă seara), e mai înnorat și s-a mai acumulat niște oboseală. Drept urmare, acum adorm mai ușor, și nu mai conștientizez trezirile nocturne. Dl. Soț are altă metodă: stă nopți la rând să vadă răsăritul :-), iar apoi, într-o seară, adoarme instantaneu înaintea Clarei.
Posted in Sunt imigrant si ma mai fac | Tagged , , , , | 1 Comment

La grădi – în Suedia

Săptămâna trecută am fost la grădi. În vizită. Mâine va fi prima zi în care rămânem acolo.

Förra veckan åkte vi till dagis. Vi starta tisdag, i morgon. 

Cred că abia acum am reușit să mă împac cu ideea că Ștrengara nu va sta doi ani acasă. Aici, în Suedia, copiii încep grădinița de la 1 an, un an și un pic, iar mamele se întorc la lucru. Sunt anumite condiții în care poți să stai mai mult cu copilul acasă, însă nu îmi sunt încă clare. Cred că e o vârstă potrivită (Clara are 14 luni acum), pentru că deși la început foarte sociabilă, în ultimele luni Clara nu prea voia să meargă la persoane străine și începea imediat să plângă când nu mă vedea. Acum, nu mai are atât de multă nevoie de mine, de multe ori chiar pleacă în alte încăperi unde nu are contact vizual cu mine și se joacă cu alți copii. Dacă ar fi fost după mine, aș fi amânat acest moment cât mai mult posibil, dar trebuie să am încredere în ea și să o las să se desprindă de mine.

Când am ajuns la grădi, toți copiii erau afară, în curtea grădiniței. Erau trei sau patru adulți care îi supravegheau. Ne-au zâmbit și s-au prezentat. În grădiniță ne aștepta una dintre educatoare. O grupă este formată din 14 copii și sunt în permanență doi sau trei adulți care îi au în grijă. Sunt două grupe: una cu copii de la un an la trei ani, iar cealaltă cu copii între trei ani și șase ani. Sunt separate ca logistică și activități, însă când ies afară, merg toți. Faptul că sunt de vârste diferite e benefic pentru toți: copiii mici învață mai ușor de la alți copii mai mari decât de la adulți, copiii mari învață să aibă grijă de cei mai mici, să-i accepte în jocul lor.

La intrare, sunt cuiere, separate. Pe fiecare este trecut numele copilului care îl deține cu litere mari de tipar, colorate. Unul era gol, pregătit pentru Ștrengară.  :-)

Pe ușă era un tabel cu numele copiilor. Părinții trec acolo orele când va fi copilul la grădi în fiecare zi, și notează când au adus copilul și când au plecat acasă. O măsură externă de control: o scurtă privire pe tabel și știi câți copii ar trebui să ai în sală.

Ne-a arătat baia. Erau cutii cu numele copiilor pe ele, cutii cu scutece de unică folosință. Pe perete erau olițele, cred că erau șase, din nou cu nume pe ele. O chiuvetă joasă, ne-a povestit zâmbind că copiilor le place să se spele pe mâini de multe ori pe zi. Am zâmbit și eu amintindu-mi cu ce drag se joacă Clara cu apa și cum se supără când închid robinetul.

Două camere pentru somn. Într-una erau două pătuțuri de bebeluși la care m-am uitat contrariată. În următoarea erau salteluțe pe jos cu perne (ați ghicit!, cu numele copilului pe ele) și păturici. I-am spus că probabil acolo va prefera Clara să doarmă. Aici am cele mai mari griji deoarece Clara adoarme la sân. Sunt foarte curioasă ce soluție va găsi Clara pentru a adormi.

Camera de zi, cu canapea, măsuțe, dulăpioare cu jucării. Clara și-a ales o mașinuță și a început să o plimbe: vrum, vrruum!! Pe un perete, un mic panou cu cărțile copiilor. Mai precis, un mic caiet cu poza copilului pe copertă și (desigur!) cu numele scris cu litere mari de tipar. Înăuntru, erau poze cu membrii familiei, astfel încât, când li se face dor de mami sau de tati sau de frățiori, se duc acolo, dau un pusi la poză, le arată celorlalți copii pe mami și pe tati… Prima oară când am văzut cărticelele astea mi-au dat lacrimile.

În bucătărie, un panou cu căni, pe fiecare cană de plastic este trecut numele copilului care o folosește. Era și un sertar situat jos care se trage pentru a sta copiii pe el când beau apă, probabil că cei mari ajung să-și ia singuri apă. :-)

Ne-a explicat programul și felul în care sunt introduși copiii în sistem. Părinții stau cu copilul de la început atât timp cât e nevoie ca să capete un sentiment de siguranță cu alți adulți. Voi sta cu ea marți și miercuri toată ziua, iar joi voi pleca la un moment dat să vedem cum reacționează. În funcție de asta vedem dacă are nevoie de mai mult timp sau vineri pot să o las singurică.

Am emoții mari și mă gândesc că o influențez prin tulburarea mea sufletească. E un moment important în viața oricui și am încercat să îi vorbesc Clarei cu bucurie de faptul că vom merge la grădiniță. Știu că îi va plăcea pentru că îi plac copiii și este tot mai sociabilă. În plus, atunci când am plecat, tocmai intrau copiii de afară. În timp ce o încălțam pe Clari o fetiță a mângâiat-o pe cap. M-am gândit atunci că în curând copilul meu va avea prieteni, alți prieteni decât mine și tatăl ei. Și m-am mai liniștit.

În încheiere, vă prezint mijlocul nostru de locomoție până la grădiniță. Este foarte confortabil pentru Clari, stă ca pe un fotoliu, are centuri și va purta cască. Eu nu simt mare diferență când pedalez, iar în spate am loc pentru cumpărături. În plus, are plasă pentru insecte și husă pentru ploaie. :-)Și în plus (în plus) :-) poate fi folosit pe post de căruț la alergat. :-)

VA URMA

Posted in Mininica, Sunt imigrant si ma mai fac | Tagged , , , , , , , , | 4 Comments

Nopţi pierdute

De vreo două săptămâni (poate trei) mă doare o măsea. La început simţeam că mă doare toată partea capului şi nu puteam dormi noaptea de durere. Nici nu voiam să iau prea multe calmante ca să nu ajungă la Clara.

Partea bună în povestea asta e că, nedormind eu, mi-am dat seama ce bine doarme Clara. După ce mă aşez şi eu în pat se trezeşte o dată sau încă de două ori.

Sunt bucuroasă pentru că de fiecare dată când eram întrebată de câte ori se trezeşte Clara noaptea, habar nu aveam să răspund. Acum ştiu: de câte ori vrea! :-)

Posted in Mininica | Leave a comment