Clara merge la grădi – Clara går på dagis

Am rămas datoare cu povestea asta, și anume cum s-a adaptat Clara Ștrengara la grădi. V-am povestit emoțiile mele, acum a venit momentul să vă spun și cum a fost.

Ei bine, in prima zi, am mers împreună. Am stat amândouă de la ora 8.30 până la 13.30. Când am ajuns, toți copiii erau afară, la joacă. Am făcut și noi forme din nisip, ne-am dat în leagăn, pe tobogan, ne-am legănat pe căluț și pe ren, am condus mașina albastră din curtea grădiniței, și ne-am uitat la copiii mai mari cum se plimbă cu bicicleta.

În jurul orei 10 se intră înăuntru. După ce sunt dezbrăcați de hainele de exterior copiii se așează pe un covor rotund în cerc și se fac diverse activități. În prima zi au cântat cântecele folosind niște instrumente muzicale create acolo – bănuiesc că erau cutii de medicamente, umplute cu orez, sau ceva asemănător, îmbrăcate în ghips, desenate și semnate cu numele copilului căreia îi aparținea. Clara s-a tot jucat cu o maracuja făcând schimb cu alți doi copii. A doua zi una dintre educatoare a cântat la chitară și au fost reunite grupele de copii – și cei până la trei ani și cei între trei și șase ani. La final, copiii se retrăgeau în funcție de litera cu care începea numele lor, astfel: educatoarea spunea literele pe sărite și copiii mai mari plecau pe rând, fără să se îmbulzească, în sala alăturată. Mi s-a părut un mod jucăuș de a învăța alfabetul. A treia zi – au avut un joc tare drăguț – cu o undiță – un băț de lemn legat cu o ață, de capătul căreia era un magnet – pescuiau pești de carton dintr-o cutie de înghețată pictată ca un acvariu. Peștii aveau fiecare o agrafă de scris ca să se lipească de magnet și pe spate era trecut titlul unui cântecel. Fiecare copil pescuia un peștișor – nu e lucru ușor pentru un copil în jur de doi ani, cere deprinderi motorii de finețe! – și apoi cântau toți cântecelul de pe spatele peștelui pescuit. Un lucru care m-a surprins în timpul acestor jocuri, copiii le spun educatoarelor pe numele mic, nici vorbă de Doamna! sau alte povești. :-)

În acest timp, celelalte educatoare pregăteau masa. Masa se ia în trei încăperi diferite, astfel le e mai ușor să supravegheze copiii și să ajungă la ei. Adulții se așează lângă copiii mai mici pentru a îi ajuta. Cei mari mănâncă frumos, cu tacâmuri și fără bavețică. Eu am stat lângă Clara și a fost ca și cum am fi fost la restaurant :-), ne-am servit și am mâncat. Din când în când o mai ajutam, pentru că eu Clarei i-am dat de obicei hrana mai uscată tăiată în bucăți ca ea să le apuce și să mănânce singurică, iar ei au servit ciorbă, era cam greu pentru ea să mănânce. Dar a mâncat binișor, de obicei copiii mănâncă bine după două ore de joacă în aer liber. Apoi copiii sunt șterși pe mâini, au niște șervețele de hârtie foarte interesante, le înmoaie în apă și sunt exact ca șervețelele umede. Se pun farfuriile pe un cărucior și se aruncă mâncarea care a rămas în farfurii. Bineînțeles că Ștrengara mea era tare curioasă de găleata în care se arunca mâncarea.

Apoi îi vedeam pe copii că-și iau cărticele și se așează pe canapea. Ba chiar mi-au cerut să le citesc. M-am simțit ca atunci când nepoțica mea din Cehia m-a rugat să-i citesc o poveste, eu neștiind deloc cehă. Dar de data asta m-am descurcat mai bine, chiar m-a lăudat o educatoare pentru cum citesc. Îmi imaginez că intonația nu era tocmai corectă pentru că nu am înțeles chiar tot ce citeam, dar tot a fost bine. După ce adulții strâng masa se trece în dormitor. Toți copiii în același timp. V-am povestit că au salteluțe și pernuțe și păturici fiecare. Pregătiseră una și pentru Clara pe care ne-am așezat amândouă. Deși frântă, Clara a avut nevoie de mult timp pentru a adormi. Cum era și de așteptat dealtfel. În prima zi a adormit ultima, în a doua zi a adormit în timp ce o fetiță cânta alături de ea. La sân în ambele zile. Am fost bucuroasă că nu era Clara cea care făcea cea mai multă gălăgie :-). Educatoarele se așază fiecare între copii, având în grijă cam 3 copii fiecare, și se ocupă pe rând de fiecare în parte până adorm toți. La început le citesc povești apoi stau lângă ei până adorm. Unii adorm mai ușor, alții mai greu, unora le este suficient să țină degețelul în gură, sau o păpușică în brațe. Alții simt nevoia să povestească, să cânte, să țipe, ș.a.m.d. Clara era tare curioasă de cei care dormeau, tot voia să-i trezească.

A treia zi am lăsat-o pe Clara singurică și eu am mers într-un birou al educatoarelor. A plâns destul de mult la început, simți așa că ți se rupe sufletul, și-ți vine să fugi să iei copilul în brațe și să-i ceri iertare. M-au chemat la ora mesei și restul zilei l-am petrecut împreună.

A patra zi am mers din nou în biroul educatoarelor. Despărțirea a fost parcă mai ușoară. Și am stat și am stat cu urechile ciulite, doar doar mă cheamă. Am tot studiat dicționarul și cărțile de suedeză, așteptând să fiu întreruptă în orice moment. Au intrat înăuntru, nu am auzit-o plângând. Apoi probabil au mâncat. Urma somnul, nici acum nu mă cheamă? Ei bine, nu m-au chemat. Au venit să-mi zică că au adormit-o în căruț. Le-am felicitat și m-am gândit că probabil nu le-a fost ușor nici lor cu un copil obișnuit doar cu mama și tata. Când s-a trezit am mers să o salut ne-am mai jucat un pic și am plecat acasă.

A urmat week-end-ul. Și o nouă săptămână. Am mers la grădi, mi-am luat la revedere! și am plecat încercând să nu mă uit înapoi. Chiar dacă mă uit, de obicei, Clara este deja direcționată în altă parte către ceva interesant, ca să uite că eu tocmai am părăsit-o.

M-am suit pe bicicletă și am început să pedalez către casă. Repede, repede la fel ca și gândurile disperate ce-mi treceau prin minte. Și o să fiu eu singură atâtea ore? Ce să fac atât timp doar eu cu mine? Eram atât de agitată, încât în momentul în care am conștientizat ce simt mi-am spus că am nevoie de o pauză să mă liniștesc, era un haos în mintea mea și un vacarm în suflet de nedescris.  Am ajuns acasă, mi-am făcut un ceai (un ceai englezesc, bun, primit de la o foarte bună prietenă) și m-am forțat să mă liniștesc. Am făcut o listă cu lucrurile care trebuiau făcute prin casă și pe care nu le puteam face când era Clara acolo. Apoi am spălat cana și m-am pus pe treabă. Când a ajuns Dl. Soț acasă mi-a zis că mai bine făceam o saună, că nici aia nu pot să fac când e copilul acasă. Știu că e ciudat și poate de neînțeles, dar a fost mai mult de un an de zile în care nu am fost despărțită de copil decât când am fost la dentist, știam mereu ce-a mâncat, câte scaune a avut, ce consistență au avut, cât a dormit, dacă e bolnăvioară etc. Acum erau atâtea momente din viața ei în care aș fi lipsit, la care nu aș fi fost martor. Dar totul intră într-un firesc al evoluției, iar eu, între timp, am învățat că un pic de separare e benefică. Acum, abia aștept să văd cu ce învățăminte vine de la grădi.

Au trecut deja trei săptămâni de când Clari merge la grădi. Eu m-am obișnuit cu absența ei dimineața, iar ea s-a obișnuit cu faptul că merge la grădi, deși plânge de fiecare dată când eu sau tatăl ei plecăm lăsând-o împreună cu copiii și educatoarele. Totuși, în nici o dimineață nu a arătat că nu ar vrea să meargă, dimpotrivă, e singurul moment al zilei când nu mă plimb după ea să o schimb, și abia așteaptă să o îmbrac.

About Andreea

Traim in nordul Suediei din ianuarie 2012. Aici povestesc despre noi, despre socuri culturale, despre frig si zapada, despre cum invatam o noua limba, despre aurora boreala, despre Clara si AMI.
This entry was posted in Mininica, Sunt imigrant si ma mai fac and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

7 Responses to Clara merge la grădi – Clara går på dagis

  1. Andreea says:

    Ei bine credeam ca mi-e greu sa las copilul la gradi cand plange. Dar cum credeti ca e cand nu mai plange, ba chiar se intinde catre bratele educatoarei? E tot de plans?

    • Niculita Rascanu says:

      Nu pot sa cred Andreea ca ai depasit aceasta etapa,eu stau si ma gandesc cum imi va fi mie cand Leona va merge la gradi dupa 3 ani de stat numai cu mine.Nici nu vreau sa ma gandesc!Te felicit din tot sufletul!…si cu privire la faptul ca intinde mainile catre educatoare stiu ca e dureros dar e semn bune de adaptare.Va pup dulce!

      • Andreea says:

        Multumesc! Da, e bine ca se adapteaza, si educatoarele zic ca e mai bine pe zi ce trece. Dupa ce am inceput scoala am fost nevoita sa o las chiar mai mult timp, 6-7 ore la gradi, si a fost ok. Va fi ok si cu Leona, sunt sigura! :-)

    • Ibi says:

      Frumos! Noua mamelor ne e greu sa ne despartim de copiii nostrii. :-) NU am uitat inca aceste trairi, prin care nu de mult am trecut. Si la fel e si cu bratele educatoarei…
      Dealtfel I-am spus ca educatoarea e ca o mamica pentru el, si faptul ca o imbratiseaza si o pupa ma linisteste desi e si un picut de gelozie. :-).La gradi invata lucruri pe care eu nu i le pot oferi, cantecele si poezii in limba ceha.Astfel invatam si noi cu tati despre cultura cehilor, despre ce le place lor.

  2. Andreea says:

    :-) Cred ca si noi vom invata suedeza si finlandeza de la Clara!

  3. Pingback: “Du lait” – “Du ler” | Viata in dungi colorate

  4. Pingback: La grădi – în Suedia | Viata in dungi colorate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

I'm not a spammer This plugin created by memory cards