Mi-e draga munca

Toata copilaria am auzit: “lasa, ca o sa aiba timp sa – gateasca, spele, curete, calce s.a.m.d.- cand o sa fie mare. Acum sa fie copil. “

Am intalnit intamplator, aici in Suedia, o viitoare studenta  in varsta de 20 de ani. Mi-era drag sa vorbesc cu ea, engleza ei este excelenta. A doua oara cand am vazut-o mi-a parut ingrijorata, obosita. Am intrebat-o daca totul e in regula. Mi-a spus ca e stresata, urmeaza sa mearga la interviu peste cateva ore. Ca fost recruiter mi s-au aprins imediat toate antenutele de receptie si de interes. Am intrebat-o unde, despre ce post e vorba, daca a mai lucrat, daca ma gandesc bine, am pregatit-o pentru interviu :-).

Era vorba despre un post de femeie de serviciu. Pe mine m-a surprins raspunsul ei. Mi-a spus ca-si doreste mult postul, a fost sunata cu o zi inainte sa se prezinte la interviu. Nu cunoaste firma, ei au fost cei care i-au selectat CV-ul din baza de date si au chemat-o. Am intebat-o daca a mai lucrat. Da, part-time, tot curatenie. Apoi mi-a spus ca in toamna urmeaza sa plece la facultate.

M-am tot gandit in ziua aia ce faceam eu cand aveam 20 de ani. Ce fac studentii nostri de 20 de ani.  Nu sunt multi cei care isi cauta de lucru, si chiar daca isi cauta, cu siguranta un post care se numeste “femeie de serviciu” nu intra in obiectivele lor. Am crescut, am fost crescuti in ideea ca parintii nostri ne sunt datori cu multe si pana la varste nelimitate. Faptul ca fac o facultate ma face sa intru in categoria celor aflati in stadiul de “adolescenta prelungita”. Deci merit sa fiu intretinut in continuare de parintii mei neobositi care nu stiu ce sa-mi ofere mai bun, pentru ca ei au crescut intr-o perioada in care nu se gasea nimic.

Am avut sansa in anul al doilea de facultate sa merg sa muncesc in SUA printr-un program de genul Work&Travel. Am lucrat pe postul de camerista, adica femeie de serviciu intr-un hotel. Si apoi spalam vasele in bucataria altui hotel. Slujbe care implica murdarie, efort fizic, a strange dupa altii. Are rost sa va mai spun ca nu spalasem un vas de veceu de mai mult de 5 ori pana atunci? Are rost sa va spun ca mi s-a parut foarte nobil faptul ca munceam? Si ca era pentru mine o mare mandrie sa-mi fac treaba bine?

Toti cei pe care ii intalneam imi spuneau ca au lucrat de mici, ca babysitter sau alte joburi asemanatoare. Ma considerau norocoasa. Eu imi dadeam seama in ce lume diferita si inconstienta traiam.

Cand m-am intors in tara mi-am cautat de lucru. De atunci lucrez intr-una, si sunt mandra de asta. Parintii mei nu au fost nevoiti sa ma intretina in ultimii doi ani de facultate si mi-am facut o mandrie din faptul ca am fost pe picioarele mele, financiar vorbind. Nu a fost usor, sa jonglez cu seminarii, cursuri si orele de munca, dar nici imposibil. Si acum, cand ma uit in urma pot sa vad fiecare job avut ca urmatoarea treapta a unei scari. Imi dau seama ce atu am avut atunci cand am aplicat pentru job-ul dorit: nu am fost un student proaspat absolvent fara experienta, ci am demonstrat ca stiu ce inseamna disciplina unui loc de munca, responsabilitatea muncii bine facute, capacitatea de a lucra intr-o echipa, abilitatea de a-mi organiza timpul in functie de prioritati. Aveam recomandari pozitive in spate si dorinta de a face mai mult.

Nu vreau sa ma lungesc mult cu povestea asta. Vreau insa sa arat ca noi, romanii, nu toti, suntem cumva invatati sa primim, pentru ca ni se cuvine, pentru ca suntem deosebiti. Dar nu dam nimic in schimb. In Germania oamenii fac facultate pe banii lor in anii maturitatii, cand stiu in ce directie vor sa mearga. Nu merg la studii superioare pentru diploma, pentru a vedea cum e, si eventual daca nu le place merg la alta facultate. Nu intru in detalii legat de sistemul nostru de invatamant sau de piata muncii, pentru ca nu despre asta e vorba aici. Cand in sfarsit vrem sa muncim, vrem posturi de manager, de inginer, pentru ca asta am facut la scoala. Si atunci suntem nemultumiti de scoala, pentru ca nu e in acelasi ritm cu descoperirile stiintifice si tehnice. Dar nu ne-am gandit in facultate sa facem o practica serioasa undeva, un training intr-o firma care primeste studenti si chiar doreste sa-i promoveze. Suntem nemultumiti de angajatori, spunem ca fac angajari pe pile, si tot asa. Noi suntem vesnic neindreptatiti si vesnic discriminati. Dar niciodata responsabili.

Am vorbit la modul general. Stiu ca sunt si exceptii si nu sunt putine. Dar cand treci granitele tarii e posibil sa fii uimit de unele diferente, si de faptul ca aici nu sunt exceptii, lumea este invatata valoarea muncii din copilarie.

 

Fetita mea a primit maturica, faras si mop cand a implinit 1 an.

Daca aveti timp va recomand cu mare drag sa cititi acest articol: http://homeschooling.urbankid.ro/2012/03/19/cercul-vicios-al-izolarii-copiilor/. Arata intr-un mod foarte elocvent la ce riscuri ne supunem copiii atunci cand nu ii lasam in lumea adultilor, pentru ca ei sunt copii.

About Andreea

Traim in nordul Suediei din ianuarie 2012. Aici povestesc despre noi, despre socuri culturale, despre frig si zapada, despre cum invatam o noua limba, despre aurora boreala, despre Clara si AMI.
This entry was posted in Sunt imigrant si ma mai fac and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Mi-e draga munca

  1. Andreea says:

    Dupa ce a lecturat cele de mai sus, un foarte drag prieten (care momentan e student in Anglia si are in jur de 20 de ani) mi-a spus ca asa este si acolo. Mentorul lui a fost foarte surprins sa vada pe CV multe activitati extracurriculare, insa nici un loc de munca! :-)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

I'm not a spammer This plugin created by memory cards