Tu alăptezi?

Mare tam-tam când vreo revistă se gândeşte să publice femei alăptând. Dacă le pune şi pe copertă se iscă o adevărată inundaţie de curente de opinie. Surprinzător, tuturor li se pare firesc ca femeile să apară dezbrăcate în mass-media. Însă, dacă au doar un sân dezvelit şi acela hrăneşte un copil este considerat indecent, scârbos, animalic.

Sursa pozei: http://www.time.com/time/covers/0,16641,20120521,00.html

Alăptatul vine natural şi firesc o dată cu bebeluşul. Există atât de multă informaţie pe tema asta încât rămân surprinsă de fiecare dată când aud femei declarând că NU au lapte sau că nu e bun, că NU au alăptat exclusiv până la 6 luni ale bebeluşului, că renunţă la alăptat la diverse vârste ale bebeluşului pentru că laptele e “apă chioară”. Şi apoi îmi amintesc că există informaţii şi informaţii şi că uneori nu ai timp/dispoziţie/interes/surse pentru a primi informaţiile corecte. Şi la urma urmei, cine se poate lăuda că deţine informaţii corecte?

Respect mamele şi deciziile lor. E greu să fii în locul ăla, să te întrebi mereu ce poţi să faci mai bine pentru copilul tău, să uiţi de propriile nevoi, să nu ai timp de răsfăţuri, să fii mereu ultima pe lista priorităţilor. Dar, în acelaşi timp, e extraordinar de frumos, cu nenumărate satisfacţii, totul te transformă într-un om mai complet, aşa cum nu credeai că ai avea nevoie să fii. Repet, respect deciziile şi alegerile fiecărei mame în parte. Nu mă pot încălţa cu papucii altcuiva pentru că ştiu sigur că nu mi se potrivesc, de aceea nici nu pot să judec pe nimeni. Mă doare însă, când deciziile sunt luate în urma sfaturilor şi recomandărilor binevoitoare ale specialiştilor: medici, asistente, mame, mătuşi, prietene, vecine, etc.

În timpul facultăţii de medicină nu există cursuri speciale despre nou-născut şi îngrijirea lui, despre faptul că laptele matern nu are cum să nu fie suficient dacă copilul este pus la sân de câte ori cere, despre faptul că nu e nimic pe lumea asta mai bun decât lăpticul de mamă pentru un copil, şi că până la vârsta de 6 luni bebeluşul nu are nevoie de alţi nutrienţi (nici apă, nici ceai, nici alimente), despre faptul că laptele matern îşi păstrează calităţile şi proprietăţile pe toată durata alăptării, nu le pierde brusc când bebe face  un an, şi despre multe altele. Apoi, aceşti medici ajung să aibă grijă de noi şi de copiii noştri. Şi sunt deosebit de bine intenţionaţi, doar că insuficient informaţi. În acelaşi timp, sunt vizitaţi de diverşi reprezentanţi ai firmelor de lapte praf care îşi laudă produsul. Pe fondul lipsei de informaţie se adaugă alte informaţii eronate, informaţii care ajung la mămicile care nu ştiu ce să facă mai bine pentru copilul lor. Care se tem că îi e foame şi că nu au lapte şi decid să suplimenteze cu biberonul. În acest fel vor primi confirmarea faptului că nu au lapte, deoarece bebe nu mai stimulează lactaţia suficient. În plus, din tetină laptele curge mai uşor, drept urmare bebe se înţarcă singur. Şi uite aşa, ajungi să dai lapte praf şi mâncare solidă mai devreme decât ar fi fost nevoie.

Îmi este greu să înţeleg de ce în România alăptatul este un subiect atât de controversat. De ce este tabu, de ce este secret, ruşinos şi ascuns. Am crescut cu ideea că o femeie gravidă şi/sau o femeie care alăptează creează cel mai frumos tablou posibil. Totuşi, la noi o femeie care alăptează TREBUIE să facă asta acasă sau undeva unde să nu fie văzută, şi asta pentru protejarea sensibilităţii privitorilor. Nu-mi dau seama ce este urât în asta şi nici nu înţeleg ce treabă are cineva să se uite la o femeie care alăptează. Mai ales dacă această imagine îi produce disconfort. Majoritatea acestor mame, chiar şi cele mai curajoase, au reţineri în a alăpta în public. Poate între timp se obişnuiesc, dar primele dăţi sunt tare dificile. Eu am alăptat în public de câteva ori şi nu mi-a fost uşor, de fiecare dată încercam să amân cumva momentul, dar Clara ştia una şi bună! Am alăptat şi la baie, de două ori. Şi mi-a părut tare rău apoi. Dar am alăptat şi în spaţii mici cu oameni străini, şi nu s-a holbat nimeni la mine, şi-a văzut fiecare de treabă. Alte popoare promovează alăptatul în public:  http://www.youtube.com/watch?v=VnReJeQrK0k

Vedem atâtea pe stradă, oameni şi câini schilodiţi, copii bătuţi, gropi şi mizerie, şi totuşi, ceea ce ne zgârie retina sunt femeile care îşi alăptează copiii în public, femeile care au curaj să pună pe primul loc nevoia copilului şi nu pudoarea lor. De fiecare dată când zăresc un cerşetor cu o oarecare infirmitate îmi feresc privirea, pentru că îmi face rău să-l văd astfel. Nu fac comparaţie, dar vreau să arăt că nu e atât de greu să ignori ceva dacă vrei.

Mamele din Bucureşti au obţinut declaraţie oficială din partea Poliţiei cum că au voie să alăpteze în public, acest lucru nefiind considerat expunere indecentă. Mi se pare incredibil faptul că a fost necesar să se ajungă aici, la o declaraţie oficială care să ateste că ceva normal, firesc, natural – hrănirea copilului – ar reprezenta expunere indecentă.

În Suedia, alăptatul este de la sine înţeles. Copilul îţi este pus la sân imediat după ce ai născut (doar cu moaşa şi cu viitorul tată) şi, dacă totul e ok, în 6 ore pleci acasă cu copilul tău. Nu-ţi dă nimeni lapte praf la pachet, “în caz că”, ci te învaţă ce şi cum să faci ca să fie bine. Nu se îngreţoşează nimeni când vede o femeie alăptând, dimpotrivă, zâmbeşte cu căldură şi discreţie.

Sunt atâtea straturi de civilizaţie depuse peste sufletele noastre încât lucrurile fireşti şi naturale, aşa cum sunt naşterea şi alăptarea, au căpătat valenţe ale sălbăticiei. O naştere naturală este considerată riscantă astăzi, iar alăptarea e pentru ţigănci şi femeile africane. Şi pentru mamifere, da, parcă asta e definiţia: nasc pui vii şi îi hrănesc cu lapte.

About Andreea

Traim in nordul Suediei din ianuarie 2012. Aici povestesc despre noi, despre socuri culturale, despre frig si zapada, despre cum invatam o noua limba, despre aurora boreala, despre Clara si AMI.
This entry was posted in Alaptare, Mininica and tagged , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

7 Responses to Tu alăptezi?

  1. Cristina says:

    De acord cu tine ca alaptatul este natural. Dar sint o multime de alte acte naturale pe care din discretie sau bun simt nu le facem in public :) Nu sint de acord cu bigotii care
    vor sa bage mamele care alapteaza la puscarie ca le invadeaza drepturile vizuale. Dar nici nu vreau sa vad in mijlocul magazinului o mama care isi scoate sinul si alapteaza pruncul. Ca si cu toate celelalte in viata, masura e lege. Cit despre poza din Time, come on, daca vrei si poti sa alaptezi cind copilul are 10 ani, chiar ai face-o? Again, mai cu masura. E un intreg curent acum despre atachment parenting -trebuie sa dormi cu copilul in pat pina cind i se tuna lui ca vrea pat propriu, alaptarea pina cind se intarca singur, tot ce vrea copilul e lege… Nu e un pic prea extremist?
    And again, just my 2 cents :))

    • Andreea says:

      :-) Da, e drept, sunt multe pe care nu le facem in public, dar mancatul nu e unul dintre ele. :-)
      Cred ca sunt putine mamici care aleg sa alapteze chiar in mijlocul magazinului, in primul rand pentru copil. Sunt convinsa ca daca undeva pe langa magazinul ala ar fi un loc special pentru mamici si bebelusi – si aici nu ma refer la locul de schimbat – ar fi folosit. Cum e in Texas legat de asta? Aici in Suedia lumea e discreta, se retrage intr-un loc mai ferit. Nici eu nu incurajez la afisare fatisa doar pentru a demonstra ceva, dar nici nu mi se pare normal sa arunci cu pietre cand vezi o femeie alaptand. Eu de fiecare data cand am alaptat in public am facut-o pentru ca nu aveam incotro. Si nu mi-a fost usor, pentru ca de felul meu, mi-e tare greu sa ma descopar de fata cu alti oameni.
      Cristina, si eu cred in masura, si in calea de mijloc. Si dorm cu copilul meu si il alaptez. Pentru ca asa este mai usor pentru mine, nu pentru ca urmez vreo teorie sau vreo moda de parintit. Si eu am dormit cu parintii mei si cei care ma cunosc stiu ca sunt cat se poate de independenta.
      Iar legat de varsta copilului alaptat si eu ziceam ca mai mult de doi ani e deja exagerat. Acum cred ca depinde de cei doi implicati: mama si copilul. Chiar cred ca e alegerea lor.
      Mi-amintesc ca m-am revoltat vazand un baietel de trei ani ridicand bluza mamei, dar in cateva luni a renuntat singur. Si este un copil inteligent si sanatos. Aici, in Suedia, stiu de copii de 6 ani cu suzeta in gura, daca stai sa te gandesti, e tot aia. Copilul e dependent de suzeta, sau de o paturica, sau de o jucarie. Sau de san. Eu, de exepmlu, am supt degetul pana la o varsta pe care mi-e rusine sa o recunosc. Si intr-un final am renuntat singura, parintii mei renuntasera cu mult inainte, dupa ce incercasera tot ce le daduse prin minte. :-) Inclusiv sa-mi puna mana in ghips peste noapte.
      Povestea cu normalul, cu masurile, si cu calea de mijloc e ca fiecare incadreaza in notiunea de “normal” altceva. :-)

  2. Ibi says:

    Hai sa nu generalizam. Fiecare mamica poate sa alapteze….nu toate suntem inzestrate la fel de la natura. De ce la unele femei se mareste productia de lapte doar in trei zile de alaptat la cerere si la altele in paisprezece? Avem toate acelasi ten? Toti avem piele, dar unii daca se expun mai mult la soare se rosesc, dupa ce roseata trece devin albi ca si cand nu s-ar fi expus la soare. Pe cand altii ajung sa aiba o piele cafenie – bronzata fara urma de roseata. Aici un rol important il au pigmentii pielii.
    La fel cu cantitatea si calitatea laptelui (vezi bancile de lapte matern, nu se primeste de la toate mamele) rol important il au hormonii responsabili.
    Eu inteleg si cred mamicile care nu pot sa alapteze pentru ca nu au lapte suficient sau este slab (altfel de ce nu ar fi acceptat spre colectare lapticul oricarei mamici la bancile de lapte matern) desi au facut intocmai cum lea sfatuit asistenta de lactatie (imi cer scuze, nu stiu cum se foloseste termenul in romana).

    Eu am alaptat opt, respectiv noua luni. In primul caz baiatul a refuzat sanul la varsta respectiva ( probabil ca am inceput sa menstruez-laptele schimbandu-si gustul), iar fetita la decizia mea si pot spune ca nici nu mi-a cerut, nu a cautat sanul. Nu l-a mai primit si gata.
    Eu nu am avut satisfactii ca alaptez, si nici ca am devenit mai ” intreaga”. Si nu cred ca sunt singura care simte astfel. Totodata nu ma simt mai putin mamica sau femeie, nu toti avem aceleasi nevoi pentru a fi multumiti. :-) Suntem unici, diversi. Am alaptat pentru ca am considerat ca e firesc si natural. Totul incepe si cumva se sfarseste. Si eu am ales sa se sfarseasca atunci si asa.

    • Andreea says:

      Ibi, draga mea,
      Asa cum am zis si mai sus nu judec pe nimeni. Fiecare si le stie pe ale lui si fiecare are dreptul sa faca asa cum crede ca e mai bine. Pe mine nu alaptatul m-a facut sa ma simt mai intreaga, ci experienta de mamica. Cred ca se poate spune ca ai fost o mama eroina din acest punct de vedere – alaptatul. Pentru mine nu a fost nici pe departe atat de greu cum a fost pentru tine, dimpotriva, la noi a functionat bine de la inceput. Eu nu stiu daca as fi rezistat atat de mult timp daca as fi fost in locul tau. :-)
      Imi pare rau ca am generalizat. Nu am vrut sa ranesc nici o mamica, am vrut sa arat ca circula multa informatie invechita si multe mituri despre alaptare care ingreuneaza mult procesul. In Romania sunt foarte putini consultanti in lactatie, cred ca se pot numara pe degetele celor doua maini.

  3. brrandusa says:

    Mai e de zis ca in Romania un procent prea mare de femei nasc prin cezariana – si asta de voie, nu de nevoie – sau macar cu epidurala, si atunci de unde lactatie rapida!? Si ca inca exista obiceiul ca in spital bebeii sa fie separati de mame si hraniti cu formula, iar mamele invatate sa puna copilul la san din 3 in 3 ore, de parca bebeii s-ar uita la ceas sau, mai rau, si-ar masura doza de lapte. Si ca decat sa cauti informatii solide – fie si la tv, pe discovery! – mai bine te lasi sub presiunea varstnicilor, care stiu ei, ma rog, ele, mai bine cat si cum trebuie sa fie laptele de mama. Si ca putinele grupuri care sustin alaptatul nu sunt deloc vizibile, trebuie sa ai noroc si vointa sa le gasesti. Si ca, intr-adevar, nivelul de educatie si toleranta lasa de dorit in Romania. In rest, complet de acord cu articolul, care ma face sa regret din nou ca nu am avut curajul mai demult sa ma desprind de tot ce e in tara si sa plec spre meleaguri mai…hai sa nu zic bune, dar macar mai altfel! :)

    • Andreea says:

      Brrandusa, iti multumesc de vizita si de comentariu! Sunt total de acord cu tine! :-) Mai sunt tare multe de zis!

  4. Andreea says:

    Eu am avut mult noroc cand am nascut primul copil, dar am si facut cateva alegeri. Am citit despre alaptare si am fost la cursuri lamaze. Am ales, de exemplu, un medic despre care stiam ca e pro nastere naturala. Se rugau gravidele de ea sa le faca cezariana, si le refuza. Atat timp cat nu exista recomandare medicala pentru cezariana nu facea.
    Apoi, am ales sa nasc la Resita, oscilasem intre ceva clinici private, si in cele din urma am ales Resita. Sectia de neo-nato era abia renovata. Am avut noroc ca medicul neonatolog de garda era pro alaptare. Am avut noroc ca sotul e medic si a avut permisiunea de a sta cu mine tot timpul travaliului si al nasterii.
    Dupa ce am nascut mi s-a adus scaun cu rotile, dar doctorita a zis ca pot sa merg. Cred ca as fi putut sa si zbor! ;) La o jumatate de ora dupa nastere am alaptat prima data. Dimineata am cerut copilul cu mine si nu m-am mai despartit decat tarziu in noapte cand plangea de numa si nu mai stiam ce sa fac. A stat cu mine aproape tot timpul. Sunt un om norocos din multe puncte de vedere, dar m-am si informat foarte mult. :-)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

I'm not a spammer This plugin created by memory cards